Martirii au fost o pildă de eroism și răbdare. Atitudinea lor a creat stupoare, fiindcă ei au pus mai presus de orice credința în Hristos și au acceptat jertfa.
Atunci când se vorbește de suferința martirilor, sunt prezentate frecvent cele mai abominabile torturi la care poate fi supus un om. Pentru cei care au suferit nu exista nimic mai important decât credința lor și promisiunea Mântuitorului. Martirii au făcut posibilă, prin moartea lor, transmiterea dragostei lui Hristos, față de toți urmașii. Nu au dat înapoi din fața suferințelor și nu au tăgăduit niciun moment să mărturisească pe Hristos. Până în zilele noastre, putem spune că sfinții martiri au iubit martiriul. Ei nu și-au cruțat trupul în virtutea întâlnirii cu Hristos.
Viețile sfinților amintesc torturile, schingiurile ce aveau loc la marginea cetăților prin crucificări, arderi în rugul de foc, prin înecare sau prin îngheț. Alți martiri au murit prin sabie sau roată, prin lovituri cu bice ferecate cu noduri de fier și cu funii de piele crudă, prin deșirarea membrelor cu gheare sau piepteni de fier, prin turnarea plumbului topit. Alții erau trimiși în închisori umede, ferecați în butuci de lemn, erau aruncați pe cărbuni încinși. Rănile lăsate produceau moartea. Fecioarele erau trimise în case de toleranță. Cea mai cumplită moarte era execuția creștinilor în amfiteatre, prin aruncarea lor la fiarele sălbatice. Astfel, în primele trei secole, și-au găsit sfârșitul zeci de mii de creștini, demonstrând răbdare și eroism neîntrecut pentru Evanghelie. Toate aceste suferințe au fost modelul deplin de asumare a suferinței până la moarte, doar pentru Hristos ca Adevăr. Însuși Hristos S-a arătat ca o mărturie inegalabilă a martirajului pentru viața lumii, prin moartea Sa suprimând păcatul și dăruind viață veșnică firii umane. Prin Botezul lui Hristos, moartea și suferința devin mijloace de luptă împotriva păcatului și nu plată a păcatului cum au fost exprimate după căderea lui Adam. Martirii au urmat exemplul Mântuitorului Hristos și au dat dovadă de credință profundă, renunțând la viața pământească, pentru a o primi pe cea în Hristos.
Din punct de vedere social, astăzi, martiriul este foarte greu de înțeles, deoarece se dorește eliminarea suferinței și chiar a morții, prin orice metodă. O suferință nedreaptă, constituie o monstruozitate, iar jertfa o absurditate, a-ți dărui viața pentru o cauză sfântă este considerată o aberație. Suferința lui Hristos reprezintă modelul vieții creștine autentice, cu pătimirea Lui îndreptată spre fiecare om. Astăzi, se dorește trăirea într-o „zonă de confort”. Pentru omul modern această limită a durerii, a suferinței și a morții este inimaginabilă și insuportabilă. La începutul creștinismului, martiriul a reprezentat lupta pentru Adevăr, pentru învățătura lui Hristos. Martirii au fost o pildă de eroism și răbdare. Atitudinea lor a creat stupoare, fiindcă ei au pus mai presus de orice credința în Hristos și au acceptat jertfa.
