Cartea Iov prezintă un înțeles nou asupra suferinței, care răstoarnă logica veche testamentară, „pedeapsa este plata păcatului”, deoarece prin suferință omul nu mai trebuie să privească spre trecut, spre păcatul lui Adam, care este izvorul suferinței, ci spre viitor, spre viața veșnică, și prin suferință își împlinește mântuirea, izbăvirea veșnică din starea de durere, suferință, boală și necazuri.
Exemplul lui Iov este prezentat în Sfânta Scriptură ca model de virtute. Se poate spune că Iov este un om care Îl cheamă și Îl așteaptă pe Hristos. Cartea Vechiului Testament care-i poartă numele are ca temă una din cele mai chinuitoare probleme din viața omului: de ce suferă omul drept pe pământ. Substratul logic al acestei cărți pare a fi, după părerea celor mai mulți exegeți, dezlegarea problemei suferinței, iar pentru a expune aceasta este prezentat Iov, ca un minunat exemplu de răbdare și suferință. Această răbdare este arătată ca model ideal, prin exclamația: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov 1,20). Prin faptul că el nu suferă pentru păcatele sale, ci pentru că este drept și aceasta atrage atenția asupra puterii lui satan. Suferința se arată aici drept ispită. În momentul în care un om vrea să amintească de suferință, prezintă exemplul biblic al lui Iov, care, deși este lovit atât de greu, rămâne liniștit și împăcat cu Dumnezeu. De altfel, întreg Vechiul Testament se axează pe ideea că justețea lui Dumnezeu se manifestă prin pedeapsa față de omul păcătos.
Suferința lui Iov a fost foarte mult interpretată, demonstrându-se, astfel, că vechea gândire iudaică este actuală. Suferința umană fizică își are cauza directă în păcat, însă se poate spune că Dumnezeu le dă oamenilor suferința, nu ca pedeapsă pentru păcat, ci pentru ca să-i împiedice să mai păcătuiască. Într-o altă ordine, suferința este o pedeapsă pedagogică corectivă. În acest sens, putem spune că experiența lui Iov are conotație instructivă pentru toți care consideră din punct de vedere teologic că sunt credincioși lui Dumnezeu. Orice om care se poate considera lipsit și abandonat de Dumnezeu și lăsat la discreția diavolului, poate realiza că între el și Dumnezeu sunt încă suficiente poduri de legătură proniatoare. Datorită răbdării exemplare în suferință Iov nu-și pierde sufletul, ci mai mult sporește duhovnicește.
Cartea Iov prezintă un înțeles nou asupra suferinței, care răstoarnă logica veche testamentară, „pedeapsa este plata păcatului”, deoarece prin suferință omul nu mai trebuie să privească spre trecut, spre păcatul lui Adam, care este izvorul suferinței, ci spre viitor, spre viața veșnică, și prin suferință își împlinește mântuirea, izbăvirea veșnică din starea de durere, suferință, boală și necazuri. Scopul prezentării scripturistice este de a arăta că Dumnezeu răsplătește pe cei care în această viață se pun în slujba Lui. Iov a intuit aceasta și a primit cu recunoștință, a suportat greutățile, le-a învins și a primit îndoită slavă de la Dumnezeu. Pentru marea lui suferință purificatoare, dublată de statornicia în credință, Iov a avut șansa ca Dumnezeu să se reîntoarcă spre el. Omul are, astfel, datoria de a-L contempla pe Dumnezeu, căci prin sufletul său nemuritor, el tinde mereu spre unirea cu Dumnezeu.
Pr. Florin Georgescu
